Boris Johnson, ministrul britanic de externe, vrea la Moscova

Boris Johnson, ministrul britanic de externe, intenţionează să efectueze o vizită la Moscova. În luna aprilie a acestui an, şeful diplomaţiei britanice a anulat vizita pe care urma să o efectueze în Rusia, din cauza situaţiei din Siria. Boris Johnson, ministrul britanic de externe, a împărtăşit impresiile sale despre întrevederea sa bilaterală cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care a avut loc marţi, 19 septembrie, la New York, precizând că vizita sa la Moscova este în curs de pregătire.

„Am avut o întrevedere favorabilă cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, am abordat numeroase probleme care prezintă interes pentru ambele părţi. Vom stabili un program comun legat de vizita de la Moscova pentru o dată convenabilă tuturor”, a declarat ministrul britanic presei, după întrevederea sa bilaterală cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Replica Serghei Lavrov

MAE rus a precizat, la rândul său, că vor veni în întâmpinarea Londrei, dacă Marea Britanie va modifica cursul său politic faţă de Rusia.

„Partea rusă a subliniat importanţa normalizării relaţiilor bilaterale bazată pe respect reciproc şi dialog echitabil, ţinându-se cont de interesele comune. A fost exprimată disponibilitatea către întreprinderea unor paşi concreţi în cazul corectării politicii conducerii Marii Britanii faţă de Rusia, mai anunţă MAE al Rusiei.

Vizita ministrului britanic de externe, Boris Johnson, în Rusia, programată pentru data de 10 aprilie, a fost anulată din cauza evenimentelor din Siria, soldate cu atacul chimic asupra oraşului sirian Idlib. Ţările membre ale coaliţiei internaţionale l-au acuzat de acest atac pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad. Partea rusă a insistat asupra faptului că guvernul sirian nu a avut niciun fel de implicare în acest atac.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*

error: Content is protected !!