Deputații au respins cererea de reexaminare a lui Iohannis și au adoptat n forma inițială Legea privind statutul magistraților

Camera Deputaților a adoptat, luni, proiectul care modifică Legea 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor, în forma inițială, respingând cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, anunță Mediafax. Au fost 173 de voturi pentru 61 împotrivă și o abținere.

După ce ultima sesizare la Curtea Constituțională a picat, reexaminarea era ultima cale de atac a acestui proiect din cadrul pachetului privind legile justiției.

În privința numirii procurorilor-șefi de rang înalt, noua Lege 303 prevede că președintele poate refuza „motivat”, o singură dată, propunerea venită de la ministrul Justiției, pentru care se cere și avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la acest lucru, deputatul PSD Florin Iordache, președintele comisiei speciale pentru legile justiției, a afirmat: „În Legea 303, care deocamdată nu a intrat în vigoare, singura modificare era aceea că preşedintele poate refuza motivat o dată. Dar, deocamdată, Legea 303 nu este în vigoare. Procedura şi în vechea lege şi în actuala lege porneşte de la Ministerul Justiţiei, cu un aviz de la CSM şi preşedintele este cel care numeşte. E normal, fără un amestec al politicului sau al Parlamentului în această lege”, a afirmat Iordache la Parlament.

Întrebat dacă preşedintele Iohannis ar putea refuza mai multe propuneri venite de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DNA, Iordache a răspuns că „fără îndoială”, dar a adăugat că „nu asta este miza”.

„Nu asta este miza. Cred că Legea 303 are foarte multe elemente cu separarea carierelor, cu independenţa judecătorilor, procurorilor şi aşa mai departe. Nu cred că miza este posibilitatea revocării sau posiblitatea numirii şi respingerii numirii. (…) Tocmai s-a derulat procedura DIICOT. Deci, pe o procedură similară cu DIICOT, cred că preşedintele României va urmări şi în ceea ce priveşte DNA-ul. Dar ceea ce este foarte important este ca viitorul procuror-şef al DNA să fie o persoană bună cunoscătoare a legii, ca să nu mai fie abuzuri”, a susţinut deputatul PSD.

După ce respingerea cererii de reexaminare trece și de plenul Senatului, care este for decizional, Legea 303 se întoarce la promulgare la președintele Iohannis, care va fi practic nevoit să o promulge.

În cererea de reexaminare, unul dintre aspectele semnalate de președinte era cel referitor la schimbarea regulilor de pensionare a magistraților. În opinia șefului statului, posibilitatea ieșirii la pensie doar cu condiția vechimii necumultate cu împlinirea vârstei de pensionare va produce „un impact negativ semnificativ asupra calității actului de justiției”. Riscurile, explică președintele, sunt plecările masive din magistratură și un blocaj al sistemului judiciar.

Cititi mai departe articolul pe: Deputații au respins cererea de reexaminare a lui Iohannis și au adoptat n forma inițială Legea privind statutul magistraților

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*

error: Content is protected !!