La Festivalul de Film de la Karlovy Vary marele premiu a fost câştigat de filmul unui regizor român

Marele Premiu al celei de-a 53-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, care s-a încheiat sâmbătă, a fost câştigat de un film românesc al regizorului Radu Jude intitulat „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari„, a anunţat în timpul ceremoniei de închidere preşedintele festivalului Jiří Bartoška. „Sunt bucuros să-i înmânez Globul de Cristal regizorului Radu Jude, al cărui film ne-a cucerit inimile” – a declarat Jiří Bartoška. De asemenea, la secțiunea de concurs a festivalului intitulată „La Est de Vest”, premiul FEDEORA pentru cel mai bun film a fost obţinut de filmul regizorul rus Elizabeta Stişina „Muntele Sulayman”, realizat în colaborare cu colegii kîrgîzi, iar premiul special a fost acordat peliculei unui alt regizor rus Ivan Tverdovski – „Jumpman”. Alte premii speciale ale preşedintelui festivalului au fost înmânate actorului britanic Robert Pattison, renumit pentru seria de filme „Twilight”, precum şi actorului ceh Jaromír Hanzlík. Cel mai bun regizor a fost desemnat Olmo Omerzu din Slovenia, cel mai bun actor a fost declarat Moshe Folkenflick din Israel, iar cea mai bună actriţă – Mercedes Morán. Premiul publicului a fost acordat regizorului filmului legendar „Rain Man” – Barry Levinson, oaspetele de seamă al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care a primit, de asemenea, premiul special pentru contribuţia sa în cinematografia internaţională./ssirbu/schelaru

www.ria.ru – 8 iulie

Cititi mai departe articolul pe: La Festivalul de Film de la Karlovy Vary marele premiu a fost câştigat de filmul unui regizor român

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*

error: Content is protected !!