Ministrul apărării Mihai Fifor s-a întâlnit cu Ricky Waddell

Marţi, 19 septembrie, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, împreună cu şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, şi şeful Direcţiei Informaţii Militare, generalul-maior Marian Sima, a avut o întrevedere, la Casa Albă, cu adjunctul consilierului prezidenţial pentru securitate naţională, Ricky Waddell. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte referitoare la situaţia de securitate internaţională şi principalele provocări cu care se confruntă Alianţa şi cooperarea în domeniul apărării.

Ministrul Fifor a apreciat nivelul excelent de cooperare la nivel bilateral şi în cadrul Alianţei, subliniind importanţa consolidării parteneriatului strategic cu SUA ca un pilon fundamental pentru apărarea şi securitatea României. În context, oficialul american a evidenţiat că agenda de cooperare dintre România şi SUA este deosebit de pozitivă pentru următorii ani.

Partea română a reiterat agajamentul României de alocare a 2% din PIB pentru apărare în 2017, evidenţiind că la nivel guvernamental există sprijin politic pentru menţinerea acestui prag pentru următorii 10 ani. Acest demers vine să asigure predictibilitate, coerenţă şi continuitate în derularea programelor de înzestrare, ţinând cont că aceste investiţii vor putea contribui la dezvoltarea altor sectoare din economie.

Cooperare româno-americana

„Un stimulent important al cooperării, pe dimensiunea achiziţiilor şi înzestrării militare, îl reprezintă acordarea statutului dependable undertaking pentru România, ceea ce va reprezenta un real multiplicator de forţă al valorilor noastre comune cuprinse în parteneriatul strategic”, a spus ministrul. Totodată, a apreciat că această abordare va permite ţării noastre sincronizarea dezvoltării capabilităţilor şi iniţierea simultană a contractelor multianuale şi multiple de achiziţii militare, în valoare de peste şase miliarde de dolari doar pentru următorii trei ani. Acest aspect a fost receptat pozitiv de către oficialul american.

Partea americană a exprimat interes pentru susţinerea eforturilor NATO în asigurarea flancului Estic în întregime, subliniind că SUA vor continua angajamentul în Europa, prin contibuţii substanţiale în comandamentele militare europene. De asemenea, a fost menţionată nevoia creşterii interoperabilităţii în cadrul Alianţei, evidenţiind importanţa exerciţiului Saber Guardian, desfăşurat anul acesta pe teritoriul României, Bulgariei şi Ungariei, cu o participare de peste 30.000 de militari, din peste 20 state aliate şi partenere.

Ministrul a concluzionat că România este un partener de încredere al SUA şi că ţara noastră doreşte să dezvolte capabilităţi proprii pentru menţinerea securităţii naţionale şi pentru a contribui substanţial la stabilitatea regională şi internaţională.

Miercuri, 20 septembrie, programul delegaţiei române va include întâlniri cu reprezentanţi ai Congresului SUA şi American-Romanian Business Council (AMRO).

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*

error: Content is protected !!