VISUL LUI WEVER (partea 5)

HE-177 A-5

In privinta lui He-177 Greif istoricii sunt unanim de acord ca impactul acestui bombardier cu raza lunga asupra mersului razboiului a fost minim, insignifiant pentru efortul Germaniei naziste de a castiga. Desi au fost produse peste 1100 de exemplare He-177, per ansamblu, cel mult 200 dintre acestea au fost folosite in operatiuni, in marea lor majoritate acestea au fost varianta A-5 si subvariante ale acesteia. In ultimele luni de razboi, dupa august 1944, nu de putine ori aeronavele de recunoastere aliate au fotografiat baze aeriene germane unde, trase pe dreapta, se aflau multe aeronave He-177, unele dintre acestea ciuntite, rupte, abandonate si fara motoare. Pentru germani, canibalizarea devenise in ultimii doi ani de razboi o practica curenta si…necesara.

HE-177 ABANDONAT

Mai mult decat atat, Grifonii prea avariati nici nu mai erau reparati, fiind lasati in uitare –aliatii au gasit inainte sau dupa Capitulare o multime de He-177 abandonate pe baze aeriene din Franta, Olanda, Germania, unele aeronave erau aproape noi avand doar cateva ore de zbor. Si bineinteles, le-au luat si le-au evaluat dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza, dar nu inainte de a vedea concluzia analistilor aliati rezultata in urma analizei/interpretarii fotografiilor aduse de aeronavele de observatie: „Absenta activitatii pe pista ne duce la concluzia ca aeronavele He-177 nu sunt zburate”.

Britanicii au testat la Royal Aircraft Establishment Farnborough/RAE Farnborough/Hampshire un HE-177 A5-R6/Nr.fabrica W-550.062 capturat de catre Rezistenta franceza pe aeroportul Toulouse-Blagnac la finalul lui august 1944. Aceasta aeronava apartinuse 6 Staffel din II/KG-40 avand inmatricularea F8+AP (ei bine, conform arhivelor germane, F8+AP a participat cu 6 Staffel II/KG40 in 1943 la Bordeaux-Merignac, la teste cu bomba ghidata Hs-293).

OFITER BRITANIC INSPECTAND UN HE-177 GRAV AVARIAT

Englezii au preluat-o de la francezi in septembrie 1944, francezii o dusesera la Atelier de Reparations de l’Armee de l’Air/ARAA din Toulouse pentru efectuarea reparatiilor la motoare si repunerea ei in stare de zbor (ARAA a fost creata in 1938 in vederea efectuarii reviziilor si mentenantei materialului volant din dotarea armatei franceze. Din 1948 devine Ateliers Industriel de l’Aeronautique avand principalele ateliere la Clermont-Ferrand, Phalsbourg, Bordeaux. Ca fapt divers, din 2002 la Clermont-Ferrand se face mentenanta Dassault Rafale. Tot ca fapt divers, in 1939 pentru deservirea ARAA Toulouse a fost construita o pista cu lungimea de 800 m, la acea data una dintre cele mai moderne din Franta, pista care cativa ani mai tarziu avea sa fie inclusa in Aeroportul din Toulouse.

CARAVELLE -FINNAIR

De aici, pe 18 februarie 1960, avea sa fie livrat in zbor la export primul Sud-Aviation SE-210 Caravelle catre Finnair, aeronava scurt-mediu curier, primul pasager cu reactie de fabricatie europeana si primul succes francez pe piata noilor aeronave de pasageri cu reactie. Si tot de aici, pe 2 martie 1969 avea sa-si ia zborul pentru prima data, inegalabilul Concorde). Francezii i-au pictat rondelele Armee de l’Air dandu-i numarul „60”/KM+UK, scriind pe el „Prize de Guerre” (Captura de Razboi. Exista surse britanice care sustin ca RAF le-a avut si pe 5442/F8+BN, 5445/F8+DP si 5439/F8+BM, aeronave zburate pana la inceputul anilor *50. RAF, cu certitudine, l-a zburat si pe 5J+QK ex-6/KG40, acest He-177 fiind dezmembrat in 1946. Ca fapt divers, dupa Ziua Z/Debarcarea din Normandia, II/KG40 in doar 10 zile in urma efortului disperat de alungare a Aliatilor, a pierdut jumatate din cele 26 de He-177 de care dispunea).

HE-177 A-5 -TS439

Pe 10 septembrie 1944, He-177 A-5/R6 KM+UK si-a luat zborul catre RAE Farnborough/Marea Britanie, la mansa aflandu-se seful pilotilor de test de la RAE, Wing Commander/Wg. Cdr. Roland „Roly” John Falk (avea sa participe mai tarziu la testarea in zbor a Avro Vulcan in cadrul programului de dezvoltare a bombardierului strategic britanic, numit V Bomber. Ca fapt divers, a evaluat si aeronave Luftwaffe capturate, precum Do-17,  He-162 si Me-163 Komet –despre acesta Falk a spus in doua cuvinte totul, „avansat si periculos”). La RAE pe 20 septembrie 1944, He-177A5 a primit marcajele RAF si numarul TS439, zburand pentru prima data chiar in aceeasi zi, la mansa aflandu-se Squadron Leader/Sqn.Ldr Anthony „Tony” F.Martindale (a fost implicat in teste cu Me-262, aceasta aeronava ajunsa la RAE fusese capturata, probabil, la Fassberg sau Schleswig si apartinuse 1/JG-7. A ajuns la RAE Farnborough pe 27 iulie 1945 si, pe 19 septembrie 1945, apare cu cocarde RAF si nr.VK893. Cel mai probabil RAF a operat 6 ME-262 de captura. Martindale provenea de la Divizia Motoare de la Rolls-Royce, era inginer si pilot de test).

FE-2100 SUA

Ultimul zbor de test l-a efectuat pe 20 februarie 1945 cand a aterizat la Boscombe Down (per total, TS439 a efectuat 20 de zboruri de test pentru RAF, zboruri insumand 19,35 ore). Ei bine, de aici TS439 a fost dezmembrat si trimis in State unde devine FE-2100.

He 117A5 in teste in RAF

Americanii l-au testat si ei, insa a suferit avarii insemnate la unul dintre motoarele DB-610, acesta fiind inlocuit cu unul de captura, asta deoarece americanii gasisera cateva motoare in Franta. Totusi, informatia ca FE-2100 este He-177A5/TS439 este combatuta de surse americane care sustin ca FE-2100 este un He-177A7, ex-KG40, capturat in Franta, dar e putin probabil sa fie asa –posibil sa fie vorba de o confuzie. Ulterior, FE-2100 devine T2-2100 in cadrul Allied Technical Intelligence Unit/TAIU, soarta sa nemaifiind cunoscuta (TAIU se ocupa initial cu evaluarea aeronavelor japoneze capturate in Pacific, fiind creata in noiembrie 1942 la Baza Aeriana Eagle Farm din Brisbane/Australia. TAIU deservea United States Navy/USN, United States Army Air Force/USAAF si Royal Australian Air Force/RAAF).

Americanii au mai avut un He-177 de captura, ex-KG40, numit FE-2600, LZ+NC, insa se stie ca expertii USAAF n-au fost nicicum impresionati de He-177 Greif, aceste aeronave fiind, cel mai probabil, dezmembrate/casate in cursul anilor *50 (exista surse americane care sustin ca niciun He-177 n-a zburat deasupra SUA, acestea fiind casate in 1955 la Ridge Park. Mai mult decat atat, americanii sustin ca RAF ar fi capturat in Germania nu mai putin de 55 de exemplare de He-177, in marea lor majoritate neoperationale. Multe dintre acestea au fost distruse complet acolo unde au fost gasite, asta deoarece nu mai puteau fi recuperate. Ce s-a putut recupera, s-a recuperat –motoare, piese, subansamble, etc).

Ei bine, americanii au avut intr-adevar un A-7, ex-KG40, GP+RY, capturat la Toulouse-Blagnac in septembrie 1944, nr.fabrica Wk-550.256. Acesta, inainte de a ajunge in State a purtat cocardele franceze si titlul „Prize de Guerre”. Ulterior, inainte de a fi dusa in SUA in zbor, a primit insemnele USAAF si numarul de bord „56”, insa avea sa fie avariata pe aeroportul Orly din Paris la 28 februarie 1945 in urma exploziei unui pneu la decolare, ceea ce a facut ca aeronava sa execute o bucla ampla la sol, a fost considerata ireparabila. Interesant e faptul ca americanii intentionau sa zboare cu ea peste Atlantic, insa planificasera inainte un zbor de test intre Europa si Africa de Nord, aeronava fiind avariata iremediabil in timpul escalei de la Orly/Paris. Francezii sustin ca le-au dat americanilor si un A-5, Wk. 550.061, acesta fiind trimis in SUA in containere, nu exista date privind soarta sa.

 HE-177A3

Si Forces Aerienne Francaises Libres/FAFL/Fortele Aeriene Franceze Libere au capturat 3 He-177A3 (doua dupa alte surse), aceste aeronave fiind abandonate in stare buna de germanii care se retrageau. Au fost complet revitalizate la Societe Nationale des Constructions Aeronautiques du Sud-Est/SNCASE Blagnac (companie infiintata pe 1 februarie 1937 in urma nationalizarii companiilor Liore et Olivier, Potez, CAMS, Romano si SPCA). Cel putin un He-177A3 a fost reparat si a executat 4 zboruri de test intre 20 iunie-20 septembrie 1945, la mansa aflandu-se pilotul de test de la SNCASE, Pierre Nadot (acesta provenea din Marina, avand initial gradul de Capitan de Corveta. In 1930 obtine brevetul de pilot pe hidroavion, iar din 1941 devine pilot de test la SNCASE). Pe 2 octombrie 1945 aeronava ajunge la Marignane unde a mai facut 3 zboruri, ultimul in mai 1946 cand a fost distrusa la aterizare.

PIERRE NADOT

Ei bine, primele informatii despre existenta unui mare bombardier Luftwaffe au parvenit Aliatilor inca din 13 iunie 1940 prin vocea unui membru Luftwaffe cazut prizonier –nu exista date cu privire la numele acestui om, insa e posibil sa fie vorba de pilot de He-111. Acesta le-a descris aliatilor anglo-francezi caracteristicile esentiale ale noii aeronave, subliniiind faptul ca aceasta are viteza exceptionala si mare precizie in bombardament, urmand s-aduca Luftwaffe o arma superioara comparabila cu ceea ce are RAF. Dar, datorita conjuncturii nefaste a razboiului la acea data, nu s-a dat atentia cuvenita acestei informatii cruciale.

HE-177 OPERATIUNEA STEINBOCK

Asta pana la Operatiunea Steinbock, cand britanicii si americanii au luat primul contact fizic cu He-177 Greif, era 21 ianuarie 1944, ora 21.31 minute, He-177A5/Wk.15.747 aterizeaza fortat la Whitmore Valey/Hindhead rupandu-si coada, aeronava fiind avariata de un vanator de noapte Mosquito al RAF. A ajuns la RAE, acolo unde vor ajunge alte 3 He-177 doborate in cursul Operatiunii Steinbock intre 23 februarie-2 martie 1944, fiind luate intens la puricat. Britanicii erau nerabdatori sa-l zboare, dar mai aveau de asteptat pana in septembrie 1944 cand dorinta li s-a indeplinit, concluzia fiind rapid, manevrabil, similar ca performante B-17 dar nesigur in exploatare si plin de hibe, cu deosebire la motoare.

Nu putem merge mai departe fara a aminti escadrilele operationale de He-177 Greif in Luftwaffe si tactica de bombardament folosita.

Tactica standard pentru He-177, descoperita de catre echipaje in cursul misiunilor, si aplicata cu deosebire in Operatiunea Steinbock, era urmatoarea: He-177 urcau la plafonul de serviciu inainte de a traversa coasta britanica. In apropierea tintei, He-177 intrau in picaj controlat atingand viteze de peste 690 km/h, ceea ce marea sansele de supravietuire in fata artileriei antiaeriene si a vanatorilor inamici, dar scadea drastic acuratetea bombardamentului. Oricum, chiar si asa mare branza n-au facut, motivul principal fiind vesnicele probleme tehnice si eficienta apararii AA! Dar n-au fost singurele, stiut fiind faptul ca toate escadrilele Luftwaffe dar si unitati ale Wehrmacht-ului si ale Kriegsmarine aveau sa fie grav afectate dupa 23 august 1944 de pierderea puturilor de petrol din Romania. Unitatile de He-177 aveau si ele sa cada victime penuriei de combustibil. Spre exemplu, o misiune de bombardament executata cu 80 de He-177 Greif consuma aproximativ 500 de tone de benzina, asta insemnand aproape productia pe o zi a Reich-ului…In mod cert, pierderea puturilor de petrol din Romania –a afectat grav pe germani!

  Din arhivele germane rezulta ca Luftwaffe a avut 11 unitati echipate cu variante de He-177, insa cele mai importante au fost Kampfgeschwader 40/100. Iata care au fost aceste unitati:

HE-177A1 din FKG50 LA STALINGRAD

-Fernkampfgeschwader 50/FKG-50 a fost infiintata in iulie 1942 la Brandemburg-Briest sub comanda maiorului Kurt Scheede, prima escadrila operationala fiind I Gruppe Fernkampfgeschwader 50/I/FKG-50, operationala din 10 iulie 1942 si echipata cu varianta He-177A-3.

HE-177A-1 CU TUN MK-101 IN GONDOLA, URSS, 1943

In noiembrie 1942 se formeaza III Gruppe/FKG-50 si IV Gruppe/FKG-50, cea din urma in scop de formare a echipajelor. In ianuarie 1943, FKG-50 este detasat la /Ucraina, prima misiune fiind podul aerian destinat aprovizionarii Armatei a VI-a a lui von Paulus inconjurata la Stalingrad, despre acesta am vorbit intr-un capitol anterior.

HE-177A1 3-FKG50 IN UCRAINA, IANUARIE 1943

In Ucraina au actionat 27 He-177A-1/3 si, in cursul unei astfel de misiuni, maiorul Kurt Scheede, comandantul Grupului, si-a pierdut viata pe 16 ianuarie 1943 odata cu doborarea He-177A-1, Wk.15.233, E8+FH (primele 7 He-177A-1/A-3 au ajuns in Ucraina la inceputul lui ianuarie 1943, urmate de restul de 20). A fost inlocuit la comanda de subalternul sau, Capitan Heinrich Schlosser, ulterior maior, insa pe 20 ianuarie 1943 aveau sa piarda inca o aeronava datorita problemelor tehnice, echipajul pierzandu-si viata. Nu aveau sa fie singurii, alte 6 aeronave He-177 aveau sa fie pierdute la Stalingrad din cauza defectiunilor tehnice. Ineficienta si problemele acestor aeronave cumulate cu predarea Armatei lui von Paulus aveau sa readuca in Germania acest Grup in februarie 1943.

HE-177A3 din KG1 LA MAGDEBURG

In vara lui 1943, I/FKG-50 se muta la Magdeburg unde executa teste cu bomba ghidata Henschel Hs-293. Pe 25 octombrie 1943 numele ii este schimbat in II Gruppe Kampfgeschwader 40/II/KG-40 (ei bine, II/KG-40 s-a alaturat I/KG-40, unitate care opera FW-200 Condor, cvadrimotor. In iunie 1940, I/KG-40 era bazata la Bordeaux-Merignac, acolo unde va ajunge si II/KG-40, participand din plin la Batalia Atlanticului. Ca fapt divers, Condorii I/KG-40 reusisera sa scufunde nave insumand 363.000 de tone pana pe 9 februarie 1941, la acea vreme escadrila avea 36 de aeronave FW-200 C1/2/3. Datorita acestor succese, in vara lui 1941, Winston Churchill a numit in fata consilierilor sai aeronava Condor –„Napasta Atlanticului”). II/KG-40, ca si I/KG-40/FW-200 Condor, a luptat in Atlantic utilizand bombe ghidate Hs-293A, pe cand KG-100 s-a limitat, de regula, la bombardamentul cu bombe clasice (da, si Condorii au purtat bombe ghidate, lucru putin stiut dealtfel. Este vorba de varianta FW-200C-8/U-10, aceasta avand grinzi de acrosare pentru bombe ghidate He-293A dispuse sub gondolele motoarelor exterioare. Aceste exemplare de patrulare maritima dispuneau de radarul de cautare Lorenz FuG 200 Hohentwiel. Acest radar era capabil sa vada o nava de suprafata aliata aflata la 40 km distanta si un submarin de la 10 km distanta, altitudinea de zbor minima a Condorului fiind de 300 m. Si varianta FW-200C-6 avea Hs-293A. Despre radarele germane am vorbit intr-un articol anterior si nu vom reveni asupra acestora).

In octombrie 1944 ce a mai ramas din KG-40 este transferata in Germania la Lubeck pentru a face trecerea pe Me-262, fiind desfiintata pe 2 februarie 1945. Conform unor surse la sfarsitul lui 1943, KG-40 avea 90 de He-177 in dotare in cadrul I-II/KG-40. La acea vreme, I/KG-40 Hindenburg se afla sub conducerea Oberstleutnant Horst von Riesen;

HE-177 INVERSAT+3 FRITZ X

– Kampfgeschwader 100 a fost prima unitate Luftwaffe care a desfasurat un atac cu bombe ghidate, cu munitie ghidata de precizie, pe 9 septembrie 1943, Fritz X, asupra cuirasatului italian Roma (despre asta am vorbit pe larg intr-un capitol anterior). I Gruppe a fost si la Focsani, Luftflotte 4, 28 de He-111;

Sigla Kampfgeschwader 4

 – Kampfgeschwader 4 „General Wever”/KG-4 s-a format in mai 1939 si a operat Do-17, Ju-88, He-111 si He-177 –partial echipata in noiembrie 1943, nu se stie cate exemplare au zburat, cel mai probabil au fost mai putin de 10, si acestea pe termen scurt. A participat la invazia Poloniei, Danemarcei, Norvegiei, Frantei, la Batalia Angliei, in Balcani, in Mediterana si URSS. Pe 8 mai 1945 ce mai ramasese „in viata” s-a predat la Koniggratz britanicilor, la acea vreme nu mai aveau nici un He-177 in dotare ci aveau doar cateva He-111H aflate sub comanda Hauptmann Rolf Rannersmann. Oricum, din 21 octombrie 1943, KG-4 este inghitita de KG-100 aparand in arhive sub acest nume;

– Kampfgeschwader 200/KG-200 a fost unitatea speciala a Luftwaffe, despre scopul si operatiunile acesteia am vorbit pe larg intr-un articol anterior. Conform surselor germane, undeva in 1944 ar fi evaluat He-177, fara a exista date certe in acest sens;

-Flugzeugfuhrerschule (B) 14 Klagenfurt/16 –nu exista date/31 Heiligenbeil/Altenburg/Posen/Zwickau, erau scoli destinate formarii bombardierilor. Foarte probabil, a existat o unitate de formare si la Brunn/Cehoslovacia, cu certitudine la Paris/Orly. Datele nu sunt certe, nu le-am putut verifica in totalitate dar se stie ca germanii aveau unitati de formare pe bazele aeriene importante;

HE-177 I-KG40

-Wettererkundungsstaffeln Oberkommando der Luftwaffe 2/Wekusta/Obdl -2 a fost formata in iulie 1942 si a fost alocata in aprilie 1944, KG-40. Era o escadrila de recunoastere meteo si patrulare maritima. Luftwaffe, din datele cunoscute, a avut 11 astfel de escadrile dotate cu bimotoare, intre 3-12 exemplare. In aceste escadrile erau cooptati multi meteorologi, geofizicieni, fizicieni civili, cel putin 200 pierzandu-si viata in cursul WW II. Aceste escadrile cu destinatie speciala zburau aeronave He-111H, Ju-86P, Do-17Z, Ju-88D, bazele principale aflandu-se la Berlin –Gatow, Oldenburg, Bad Zwisckenahn, Stavanger-Sola/Norvegia, Frankfurt/Main, Husum, Banak/Norvegia, Tromso/Norvegia, cam peste tot unde Luftwaffe avea baze aeriene, inclusiv in Franta. Cert e faptul ca-n septembrie 1939, Luftwaffe avea 5 astfel de escadrile operationale, Wekusta 1/26/51 avand in dotare si Ju-52/3M, 14 dintre acestea participand ulterior la Operatiunea Barbarossa ca aeronave sanitare. Nu se stie cu certitudine daca au operat He-177, dar probabil ca astfel de aeronave avand experti meteo la bord au executat sonda meteo deasupra Atlanticului, exista date „subtiri” referitoare la cel putin doua astfel de zboruri.

Eeee, si revenim la He-177, la He-177A-5 mai bine spus, principala varianta operationala in cele doua mari escadrile Luftwaffe, KG-40 si KG-100.

He-177A-5 cu 826 de exemplare produse (900 dupa unele surse, informatie nesustinuta de arhivele germane), a reprezentat principala si dominanta serie din clasa He-177 (primul a iesit pe portile Heinkel in februarie 1943. In acest an s-au produs 261 de exemplare la fabricile din Oranienburg si Warnemunde). Avea urmatoarele caracteristici, eleroane normale: aripa si fuzelaj ranforsat; grinzi de acrosare sub fuzelajul frontal+grinzi de acrosare sub panourile exterioare ale aripilor; tren de aterizare principal intarit, mai scurt decat la variantele anterioare; rezerva marita de combustibil; capacitate marita de incarcare per aripa; echipaj 6; lungime 22 m (lungimea era similara marilor bombardiere Aliate: B-17 Flying Fortress -22,66 m; Avro Lancaster -21 m); inaltime 6,39-6,40 m; anvergura 31,44 m; suprafata aripilor 102 mp la He-177A-5/R-2; 2 motoare DB-610A, fiecare generand 2950 CP la decolare/3100 CP la decolare varianta 610B; viteza maxima 540 kmh/475 kmh la 5180 m altitudine (viteza maxima era superioara  Avro Lancaster -445 kmh si B-17 Flying Fortress -462 kmh. Varianta He-177A-5/R-2 se pare c-a avut 4 DB-610B atingand 488 kmh la 6100 m altitudine. Conform surselor germane, un He-177A-5/R-2 putea duce 2 Hs-293A la 5500 km distanta, plafonul de zbor fiind de 8000 m. Timpul de urcare la 3050 m altitudine cu doua Hs-293A era de 10 minute, rata de urcare fiind de 190 m/minut); plafon de serviciu 8100 m, maxim 9000 m; autonomie 3640 km la incarcatura maxima/putea duce 2 tone de bombe pe o raza circulara de 1600 km cu viteza medie de 500 km/h (autonomia era net superioara  Avro Lancaster -4073 km si B-17 Flying Fortress -3219 km, insa, cel mai probabil, nu la incarcatura maxima. La incarcatura maxima, He-177A-5 depasea clar autonomia B-17, nu si pe cea a avro Lancaster); incarcatura maxima de bombe si rachete 6 tone (incarcatura era apropiata de cea a  Avro Lancaster -6,35, fiind superioara B-17 Flying Fortress -3,60 tone. Cert e faptul ca He-177 nu si-a demonstrat niciodata intregul potential, in mare parte datorita problemelor tehnice si a consumului mare de combustibil. B-17 si Avro Lancaster, in schimb, au facut furori deasupra Germaniei si nu numai.

HE-177 A-5 MITRALIERA MG-131 IN TURELA OPERATA MANUAL

In mod cert, He-177 era prea complicat pentru a sta alaturi de B-17 si Avro, scump, dificil de produs, dar, in multe privinte, unii experti il considera apropiat de B-29 Super Fortress, unul dintre cele mai mari bombardiere folosite in WW II); greutate gol varianta R-2 -16,80 tone; greutate maxima la decolare varianta R2 -31 tone; variante incarcatura de bombe si mine uzuala la varianta He-177A-5/R-2  in functie de distanta/armament ofensiv: distanta scurta -48 de bombe SC50/12 bombe SC250/6 bombe SD500/ 4 bombe SC1000/2 bombe SC1000+2 bombe SC1800/2 mine LMA3+2 bombe SC1800; distanta medie -32 de bombe SC50/8 bombe SC250/4 bombe SC500/4 bombe SC1000; distanta lunga -16 bombe SC50/4 bombe SC250/2 bombe SC500/2 bombe SC1000.

HE-177 A-5 MITRALIERE MG-131 IN TURELA TELECOMANDATA

Nu este clar daca He-177A-5 putea acrosa bombe ghidate, insa cu certitudine subvariantele R-1/2/4 puteau, posibil si unicul R-5 construit (asta avea o turela telecomandata cu doua MG-131 dispusa ventral in spatele trapei locasului bombelor), insa R-2 putea acrosa 2 Hs-293A sub aripi+un Hs-293A sub fuzelajul frontal/2 Hs-294 sub aripi+un Hs-294 sub fuzelajul frontal/2 PC-1400/Fritz X sub aripi+o PC-1400/Fritz X sub fuzelajul frontal/2 torpile sub aripi+2 torpile sub fuzelajul frontal (putea acrosa torpile uzuale in Luftwaffe –LuftTorpedo/LfT-5b/800 kg. Se pare c-au fost doar cateva He-177A-5 specializate pe misiuni antinava. Au existat si 3 He-177A-3/R-7 bombardiere torpiloare, s-a renuntat la fabricarea lor in serie in favoarea A-5 si subvariantelor sale).

HE-177 A-5 MITRALIORUL DIN COADA

La Stalingrad, asa cum mentionam intr-un capitol anterior, au fost folosite cateva He-177A-3/R-5 echipate cu tun antitanc BK-5/50 mm si BK-7,5/75 mm dispus sub bot, insa acestea n-au fost mai mult de 5 exemplare –foarte probabil au fost 4 cu BK-5 si unul cu BK-7,5 numite generic Stalingradtyp. Per total, un He-177A-5/R-2 putea lua intern maxim 6 tone de bombe sau 2 Hs-293A sub aripi; armament destinat apararii subvarianta R2/armament defensiv: o mitraliera MG-81/7,92mm in botul semisferic cu panouri vitrate+un tun MG-151/20 calibrul 20 mm in capatul frontal al gondolei ventrale sau o mitraliera MG-81+2 mitraliere MG-81Z in capatul din spate al turelei ventrale+2 mitraliere MG-131Z/13 mm in turela dorsala telecomandate (la ultimele exemplare produse inainte de august 1944, insa acestea n-au fost multe. Inainte mitraliera era actionata manual. Turela telecomandata actionata electric era de tip Fernbedienbare Drehlafette Z/FDL-Z)+o mitraliera MG-131 actionata manual in turela din plafon+un tun MG-151/20 sau o mitraliera MG-131 in coada, actionate manual. Totusi, asa cum mentionam in partile anterioare, armamentul defensiv difera la o varianta la alta, chiar de la o subvarianta la alta, asa ca este dificil de stabilit standardul dominant.

HE-177 MITRALIERA MG-81 DIN BOT

Cel mai probabil, majoritatea Grifonilor operationali in KG-40/100 dispuneau de urmatorul armament defensiv: o mitraliera MG-81/7,92mm in botul semisferic cu panouri vitrate+un tun MG-151/20 calibrul 20 mm in capatul frontal al gondolei ventrale+o mitraliera MG-131 la partea spate a gondolei ventrale+2 mitraliere MG-131/13 mm in turela dorsala telecomandate, turela fiind dispusa imediat in spatele cabinei (vizarea tintei se facea prin intermediul unui periscop. Avea avantajul ca tragatorul era protejat si nu putea fi orbit de flama propriilor arme. Totusi, sistemul era complex din punct de vedere tehnic si se defecta deseori. Greutatea acestuia presupunea fuzelaj ranforsat, ceea ce crestea inevitabil greutatea. Interesant e faptul ca la sfarsitul lui 1942, Heinkel intentiona echiparea He-177 cu trei turele telecomandate, toate dispuse dorsal, insa s-a renuntat la idee datorita cresterii excesive a greutatii –asta scadea performantele in zbor, reducea cantitatea de armament ofensiv si crestea consumul de combustibil care si asa era mare)+o mitraliera MG-131 actionata manual in turela din plafon+un tun MG-151/20 in coada, actionata manual.

HE-177 A5-R6

Varianta A-5/R-6, probabil doar 6 construite, avea cabina presurizata, la fel si unicul A-5/R-8 –acesta avea turela experimentala telecomandata actionata electric Hecklafette HL -131V dispusa in barbeta din bot si coada, insa solutia s-a dovedit complicata renuntandu-se la ea.

Hecklafette HL -131V

Versiunea A-5/R-6 a avut si ea turela experimentala Hecklafette HL -131V in coada. He-177A-5/R-7 avea aripi cu anvergura marita si cabina presurizata –botul era prevazut cu mai putine panouri vitrate din plexiglas, acesta era destinat zborului la mare altitudine, peste 15.200 m, armamentul fiind similar subvariantei R-2. Au mai existat 12 exemplare de He-177A-1/U-2 Zerstorer obtinute prin conversie si echipate cu doua tunuri MK-101 calibrul 30 mm dispuse in gondola Bola ventrala marita, varianta destinata atacului la sol si antinava.

  Una dintre cele mai interesante variante de inarmare a avut-o He-177A-5 Grosszerstorer/Marele Distrugator, o aeronava specializata realizata in doar 5 exemplare in ianuarie 1944 (cel mai probabil a existat doar o singura aeronava finalizata, celelalte 4 fiind anulate in diverse stadii de realizare in urma ordinului lui Goering. Oricum nu mai contau, expertii Luftwaffe concluzionand ca numarul bombardierelor inamice era „imens” pentru ca Grosszerstorer sa mai aiba vreun efect. Resursele erau oricum limitate). Au fost aeronave experimentale niciodata folosite in lupta, acestea aveau montate dorsal 33 de tuburi lansatoare de rachete calibrul 21 cm dispuse oblic la unghi de 60◦ fata de axa orizontala a aeronavei. Urmau a fi folosite impotriva masivelor formatii de bombardiere inamice care atacau Germania, lansarea rachetelor facandu-se sub formatia de bombardiere inamice –la teste, diferenta optima de altitudine intre He-177 Grosszerstorer si formatia de bombardiere aliate pentru efect maxim era de 2000 m. Montarea lansatoarelor de rachete a necesitat eliminarea rezervoarelor auxiliare de combustibil din fuzelaj ceea ce a redus drastic autonomia, oricum era irelevanta la aceste aeronave specializate care ar fi zburat doar deasupra Germaniei. Rachetele puteau fi trase individual, simultan sau in salve de cate 15 sau 18. Cel putin o astfel de aeronava a fost testata in zbor la Tarnewitz/coasta Marii Baltice de catre Erprobungskommando 25/Ekdo-25 aflat sub Hauptmann Horst Geyer la inceputul lui 1944, rolul acestei unitati fiind, printre altele, si testarea in zbor a aeronavelor straine capturate (din iulie 1944 unitatea devine Jagdgruppe 10 zburand FW-190A de pe urmatoarele baze aeriene –Parchim, iulie –decembrie 1944/Redlin, decembrie 1944-martie 1945/Erfurt, martie 1945-mai 1945. Fusesera inclusi in Reichsverteidigung/Apararea Reichului. Anterior zburasera Me-410 Hornisse. Ekdo-25 a luat fiinta pe 22 aprilie 1943 la Wittmund, ulterior ajungand la Achmer, sfarsitul razboiului gasindu-i la Parchim –se pare ca mai erau 25 de piloti fara avioane suficiente). Exista surse care sustin c-au fost efectuate cateva zboruri impotriva formatiunilor aliate de bombardiere, insa niciunul nu s-a soldat cu lansarea rachetelor. Rachetele erau de tip Werfer Granate 42/Wfr.Gr.42, rachete utilizate de Nebelwerfer 42 –cel mai probabil Grosszerstorer deriva din acesta.

He-177 A-6 a ramas doar pe hartie, urma a fi bombardier de mare altitudine similar A-5/R-7 avand cabina presurizata. Urma a duce doar Fritz X si Hs-293A cel mai probabil, ca armament defensiv ar fi avut doar turela Hecklafette HL -131V din coada. S-a renuntat la realizarea in favoarea He-277B-6, cvadrimotorul derivat din He-177 despre care vom vorbi la timpul potrivit. Asa cum le sta bine germanilor, si A-6 a avut subvariante, bineanteles, sub forma de macheta: A-6/R-1 putea acrosa extern o bomba de 2500 kg, Fritz X si Hs-293A; autonomie de 5800 km; armament defensiv probabil, 3 Fernbedienbare Drehlafette Z/FDL-Z+2 Hecklafette HL -131V. Se pare c-au existat 3-6 He-177A-3 pe care s-ar fi testat aceasta configuratie, insa nu exista nicio certitudine; A-6/R-2 avea botul reproiectat avand forma aerodinamica imbunatatita.

HE-177 A-6 CELE 4 MITRALIERE DIN COADA

HE-177 CU MG-151 IN COADA

Ca armament defensiv dispunea de de o Hecklafette HL -131V cu 2 MG-131 in barbeta din bot+o MG-131 in turela ventrala spate+2 MG-151 in turela Fernbedienbare Drehlafette Z+o turela de coada cu 4 MG-131, telecomandata/Hecklafette HL -131V. Armamentul ofensiv era similar A-6/R-1. Un singur exemplar ar fi fost realizat prin conversia unui A-3, insa nu e o certitudine.

 GRIFONUL SI COMPETITORII

He-177 A-7 era bombardier de mare altitudine avand cabina presurizata si lungimea aripilor de 36 m, drept urmare si rezerva interna de combustibil era marita. Avea motoare DB-610A/B ce generau 3748 CP/2795 kW fiecare. 6 exemplare au fost realizate prin conversia unor He-177A-5, unul ajungand la americani, despre acesta am vorbit la inceputul articolului de fata. Heinkel intentiona dotarea A-7 cu noile motoare DB-613/3600 CP/2686 kW la 2700 rpm, insa acestea nu erau gata (alte surse 3800 CP/2833 kW). DB-613 se compunea din doua DB-603, V12, un singur prototip realizat si testat in perioada martie 1940-1943, nu a intrat in productie de serie insa se speculeaza ca motorul consuma 189L benzina pe minut la turatie maxima. Ei bine, japonezii au fost interesati de A-7 pe care doreau sa-l faca sub licenta, insa cu 4 motoare individuale. Cel mai probabil japonezii intentionau sa-l aloce programului Proiect Z, care era de fapt Amerika Bomber in varianta nipona. Isi doreau un bombardier strategic capabil s-atinga SUA. Au avut proiectul Nakajima G-10N Fugaku, un super-bombardier cu 6 motoare despre care am vorbit intr-un articol anterior –nu a fost realizat.

  He-177A-8 urma a fi cvadrimotor la propriu, adica urma a avea 4 motoare dispuse fiecare in consola. Aceste motoare urmau a fi DB-603 sau o varianta a Junkers Jumo-213. A ramas doar pe planseta, in august 1943 apare in evidentele Heinkel drept He-177 B-5, acest prototip avea coada similara cu cea de pe Ju-290 sau He-219 Uhu, cel mai probabil imprumutata de la acestea, si cabina presurizata, fiind optimizat pentru zbor si bombardament la mare altitudine. Cel mai probabil din acesta au derivat He-274 si He-277 Amerika Bomber, supozitiile cum ca acestea deriva din He-177B nu sunt sustinute de arhivele Heinkel, in mod cert He-177B a zburat inainte de He-277.

  Cert e faptul ca au existat 4 prototipuri He-177 B, posibil numerotate de la B-0 la B-4, cvadrimotor echipat cu 4 motoare individuale Jumo-211, povestea lor debutand pe 19 noiembrie 1938, data la care RLM ar fi sugerat lui Ernst Heinkel odata cu comanda pentru primul prototip a-l viitorului He-177, si realizarea in paralel a 4 prototipuri cvadrimotoare cu aspect conventional. RLM le-a botezat ulterior He-177B, acestea fiind motorizate cu 4 Jumo-211/986 CP dispuse individual in nacele. Au fost realizate 4 prototipuri la uzina din Marienehe insa exista fotografii doar cu unul dintre acestea, inmatriculat NE+OD. Totusi, este greu de descifrat povestea He-177B, se pare ca in 1939 vazand problemele create de motoarele DB-606, Ernst Heinkel propune RLM introducerea in fabricatie de serie a modelului He-177B, insa RLM s-a opus considerand ca Heinkel n-are capacitatea de a produce mai multe modele simultan, ceea ce era adevarat. Exista surse care sustin ca Goering ar fi sustinut He-177B si aspectul sau conventional, insa fara succes. Oricum, in mai 1943 RLM comanda remotorizarea celor 4 prototipuri cu DB-603G/1900 CP. In 1945, prototipul He-177B-0 V101 Stammkennzeichen inmatriculat Luftwaffe, NN+QQ a fost gasit incendiat pe aeroportul Cheb din vestul Cehoslovaciei (astazi, Cehia), cel mai probabil distrus de germani pentru a nu putea fi luat de Aliati. Acesta era echipat cu 4 Jumo-222A, posibil si singurul motorizat astfel.

  He-177A-10 era similar A-8 insa avea fuzelaj marit, turelele dorsale fiind eliminate. Nu este foarte certa destinatia sa, posibil sa fi fost destinat recunoasterii la mare distanta, unele surse il numesc He-177B-7. Posibil 4 exemplare sa fi fost realizate prin conversia a 4 He-177A-3/5.

In capitolul urmator continuam cu variantele speciale ale He-177, si anume He-177 V38 si He-177Ar-234 R2 Mistel. Si bineanteles, trecem la Arme!

Va urma.

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.globalsecurity.org/military/…/uralbomber.htm

www.aeroflight.co.uk/military/ural_bomber.htm

Luftwaffe Resource Center – Bombers – A Warbirds Resource Group Site

WW2inColor.com

www.classicsofstrategy.com/…/the-command-of-the-air-by-g

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht

https://thelegatus.com/…/giulio-douhet-and-air-power-theory..

www.iwar.org.uk/military/resources/aspc/…/theory/douhet.ht

https://www.militaryfactory.com/aircraft/detail.asp?aircraft

https://www.warhistoryonline.com/…/heinkel-177-flaming-c..

https://www.defensemedianetwork.com/…/heinkel-he-177-b

Nevington War Museum

www.warbirdsresourcegroup.org › … › HEINKEL He 177

El Gran Capitán

Wings Palette

Navigation

company.airbus.com/company/heritage/…/The-Caravelle.ht…

www.oncamouflagedwings.org/loo/loo08.htm

silverhawkauthor.com/german-warplanes-of-the-second-wor…

www.ww2.dk/air/jagd/ekdo25.htm

erprobungskommando.de/erprobungskommando-25.html

Cititi mai departe articolul pe: VISUL LUI WEVER (partea 5)

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*

error: Content is protected !!